Am găsit răspunsuri în mai multe domenii: știința, biologie, chimie, neuropsihologie și chiar astronomie, însă nimic nu mă mulțumea pe deplin, mereu simțeam că lipsește ceva, ca o piesă a unui puzzle greu de descifrat. Am simțit un interes și către lumea ocultă, a artelor divinatorii, pe care am început să le studiez cu mult interes. Am descoperit, diferite practici meditative, de vizualizare și respirație. Toate îmi păreau extrem de interesante și începeau să îmi răspundă la unele dintre acele întrebări care îmi dădeau târcoale de ceva vreme. Însă căutarii mele părea că îi lipsește un far călăuzitor, care să mă ajute să sintetizez și să aleg informațiile cu adevărat valoroase pentru sufletul meu. După lungi încercări, conștientizari, amânări si contradicții, la vârsta de 18 ani am început să fiu atrasă de filosofia orientală și am început să practic zilnic diferite forme de meditație și de posturi corporale.Astrologia a rămas undeva în fundal câțiva ani, însă aspirația de a o redescoperi a revenit cu mai multă determinare de această dată.
Am început să mă documentez, am participat la mai multe cursuri, însă am simțit că rezonez cel mai mult cu abordarea spirituală tradițională dar și psihologică a Astrologiei. După parcurgerea tuturor modulelor, seminariilor și absolvirea examenului din cadrul Școlii de Astrologie Helios, am început să practic cu adevărat Astrologia: la început cu mine, pe harta mea natală, apoi pe hărțile celor apropiați mie.
După ce am absolvit facultatea de Psihologie și o formare în psihoterapie sistemică de cuplu și familie, am descoperit că informațiile pe care le aveam și pe care le foloseam au completat extraordinar de bine informațiile despre psihicul uman. Am ajuns practic în acel punct în care am descoperit acel far călăuzitor pe care l-am urmat întocmai, acea piesă a puzzle-ului pe care nu reușeam să o găsesc și împreună au format o viziune completă, holistică: o abordare psihologică dar și spirituală, înglobatoare a fascinantului psihic uman, a ființei umane, de unde vine, încotro se îndreaptă și mai ales, de ce.